Walt Disney interzice difuzarea reclamelor la alimente de tip junk food

Compania Walt Disney va interzice difuzarea reclamelor la alimente de tip  junk-food în cadrul programelor sale de televiziune și radio destinate copiilor. Anunțul a fost făcut de directorul executiv al companiei împreună cu prima doamnă a Americii, Michelle Obama.

Această propunere o urmează pe cea a primarului New York-ului de a interzice vânzarea băuturilor răcoritoare carbogazoase mai mari de jumătate de litru în restaurante, teatre și magazinele mici.

Măsura este menită să asigure copiilor sub 12 ani o alimentație sănătoasă cu scopul de a reduce incidența obezității care afectează foarte multe persoane și în special copii în SUA și al cărui nivel este în creștere în toată lumea. Reprezentații companiei speră că vor obține efectul scontat pentru că personajele Disney sunt niște simboluri ale copilăriei care pot avea mare influență  asupra comportamentului alimentar al copiilor . Din 2006 Disney nu mai permite folosirea mărcilor sale ca Mickey Mouse și alte personaje pentru produsele care nu respectă minimum de necesar nutrițional.

Anunțul a fost bine primit de reprezentanții părinților și de experții în nutriție îngrijorați de obezitatea infantilă și ar trebui urmat și de celelalte companii de exemplu Cartoon Network.

Anul trecut, marile trusturi producătoare de alimente și băuturi (Kraft Foods, Coca-Cola și  Kellogg) au avut o întâlnire care a abordat subiectul adoptării unor criterii nutriționale care să fie respectate în cazul produselor destinate copiilor sub 12 ani.

Adaugă comentariul tău