Vine toamna, ce te doare?

toamna

Trecerea de la perioada caldă a anului, la sezonul rece, chiar dacă se face oarecum printr-o perioadă de tranziție, are repercusiuni asupra organismului. Toamna, îndeosebi, oamenii resimt cel mai adesea schimbările climatice (fluctuații de temperatură, creșterea umezelii în atmosferă)  și afecțiunile pe care le credeau vindecate apar din nou cu supărările de rigoare.
Așadar, toamna reprezintă un anotimp în care (re)apariția unor afecțiuni ar trebui să ne pună în gardă și astfel să procedăm în consecință.
DoctorAS vă spune, în următoarele zile, care sunt bolile care se manifestă frecvent în această perioadă, care sunt indicațiile medicale de urmat în cazul în care boala dă târcoale sau chiar se manifestă deja. Vă invităm să citiți articolul  integral din seria: „Vine toamna, ce te doare?”, și să le urmăriți pe cele ce urmează în această săptămână dedicată afecțiunilor din colecția de toamnă, pe DoctorAS. Mâine aflați totul despre comuna și nesuferita gripă!

Adaugă comentariul tău