Toxoplasma poate avea efecte fatale pentru copil

Toxoplasmoza este o boală produsă de parazitul toxoplasma gondii care, în mod obişnuit, produce o serie de simptome minore cum ar fi mărirea ganglionilor cervicali sau un sindrom mononucleozic like. Există însă posibilitatea ca această să fi asimptomatică. Pentru femeile însărcinate, primo-infecţia reprezintă un pericol pentru făt şi poate duce la avort spontan, moartea nou-născutului sau malformaţii fetale grave. Diagnosticul de toxoplasmoză la o femeie însărcinată pune o serie de probleme medicale legale şi etice privind consecinţele evoluţiei acestei boli la făt şi deciziile care trebuie luate.

Toxoplasmoza congenitală

Calcificările intracraniene, corioretinita şi hidrocefalia sunt cele mai clare afecţiuni prezente la nou-născutul infectat în uter în primul trimestru de sarcină. Când infecţia apare în ultimul trimestru poate determina icterul nou-născutului, mărirea ficatului şi a splinei, retard psihosomatic sau manifestări oculare (strabism, cataractă şi orbire). De obicei majoritatea copiilor infectaţi sunt asimptomatici la naştere şi nu vor dezvolta semne sau simptome mai târziu. Sechele pe termen lung la copii infectaţi în uter sunt afectarea vederii, întârzieri de dezvoltare, retard mintal sau convulsii, fiind astfel importantă diagnosticarea şi tratarea precoce a celor infectaţi.

Transmiterea boli

Parazitul toxoplasma gondii se transmite prin trei căi:

• expunerea la oochisturi sporulate în excrementele uscate de pisica sau prin apă ori sol contaminate.
• prin consumul de carne cruda sau insuficient preparată care conţine chisturi infecţioase
• infecţie congenitală trans-placentară.

La adulţi, perioada de incubaţie de la expunerea la serologie pozitivă variază de la 10 – 23 zile în cazuri de expunere prin alimente contaminate şi de la 5 la 20 de zile în urma expunerii directe la oochisturi infecţioase.

Transmiterea trans-placentară

Date recente, publicate în literatura de specialitate, au evidenţiat că rata globală de transmitere trans-placentară este de 40%. Rata de transmitere a toxoplasmei gondii este mai mică la începutul sarcinii decât spre sfârşitul ei, dar efectele bolii asupra fătului în prima faza gestaţională sunt foarte severe.

Screening-ul şi Diagnosticul toxoplasmozei în timpul sarcinii

Screening-ul serologic matern este posibil prin testarea anticorpilor de tip IgG şi IgM pentru toxoplasmoză. Prezenţa anticorpilor IgG indică o infecţie veche, fără a se putea identifica data infestării. Dacă anticorpii IgM şi IgG sunt negativi, femeia nu are nici o expunere anterioara la T. gondii şi este predispusă la o infecţie acută în timpul sarcinii. În cazul în care testul IgG este pozitiv şi IgM este negativ, femeia a fost infectată în trecut. Dacă ambele teste sunt pozitive, infecţia acută este posibilă, dar testele ar trebui să fie repetate în 3 săptămâni pentru a observa titrurile în creştere.

Recent (mai 2011) FDA a aprobat folosirea unui test de aviditate care poate arăta persoanelor la care diagnosticul este confirmat, dacă infecţia cu toxoplasma s-a dezvoltat în ultimele 4 luni.
Infecţia confirmată pozitiv de screening-ul matern serologic trebuie însoţită şi de un diagnostic fetal. Aceste se poate baza pe o combinaţie de ecografie, amniocenteză şi puncţie din cordonul ombilical. Reacţia în lanţ a polimerazei (PCR) şi amplificarea ADN-ului de toxoplasmoză din lichidul amniotic a fost considerată metoda cea mai fiabilă şi sigură de diagnostic prenatal şi înlocuieşte prelevarea directă de sânge fetal.

Tratament

Tratamentul toxoplasmozei congenitale se face cu o asociaţie între spiramicină sau pyrimethamină şi sulfadiazină administrată prenatal şi postnatal pentru 6 până la 12 luni, care scade rata de transmisie prin placentă a parazitului şi poate duce la îmbunătăţirea funcţiei intelectuale, scăderea leziunilor oculare şi a convulsiilor.

Prevenţia

Pentru a fi evitată infectarea cu toxoplasma se impun o serie de măsuri cum ar fi:

• Evitarea contactului cu pisicile, cu aşternuturile şi cu excrementele acestora. Dacă acest lucru se impune este recomandată folosirea mănuşilor. De asemenea, gunoiul şi excrementele pisicii trebuie să fie sigilate într-o pungă de plastic pentru a preveni contaminarea mediului înconjurător. Totodată, litiera trebuie dezinfectată prin fierbere.
• Folosirea mănuşilor atunci când sunt efectuate activităţi gospodăreşti, deoarece apa şi solul sunt o poartă de transmitere a bolii. Oochisturi infecţioase pot supravieţui de la luni până la ani în sol sau în apă.
• Fierberea cărnii şi a laptelui sunt o metodă eficientă de prevenire a bolii. Femeile gravide ar trebui să poarte mănuşi şi trebuie să evite să atingă carnea crudă în timpul manipulării. Suprafeţele de bucătărie şi cuţitele ar trebui să fie curăţate după pregătirea cărnii crude. Toate tipurile de carne ar trebui să fie gătite la 65,5 ° C timp de cel puţin 20 de minute. Congelarea cărnii reduce, dar nu elimină, viabilitatea oochisturilor.
• Fructele şi legumele ar trebui să fie bine spălate înainte de a se mânca.

Dr. Cornelia Dogaru, boli infecțioase

Adaugă comentariul tău