Testare gratuită la plămâni în zece orașe din țară

Românii îşi pot verifica gratuit, sâmbătă şi duminică, starea de sănătate a plămânilor, cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică).

În cele două zile medici pneumologi vor realiza spirometrii gratuite în 10 locuri din Galeriile Real din toată ţara: Bucureşti Est, Constanţa 2, Piteşti, Suceava, Arad, Baia Mare, Galaţi, Cluj-Napoca, Timişoara 1 şi Oradea 1. Lista completă poate fi găsită pe www.desprebpoc.ro şi pe www.galeriareal.ro.

Cei care vor fi depistaţi cu probleme respiratorii vor primi un cupon cu care se pot prezenta ulterior la medicul specialist, pentru mai multe investigaţii. Cuponul este valabil până la sfârşitul lunii noiembrie, iar lista medicilor specialişti care sunt implicaţi în această campanie şi care vor consulta pacienţii în baza cuponului primit este disponibilă pe www.desprebpoc.ro.

În România, conform unui studiu realizat în 2008 de Societatea Română de Pneumologie şi CPSS, există cel puţin un milion de cazuri de BPOC, iar accesul la serviciile medicale existente este în continuare redus (mai puţin de 50% din pacienţi beneficiaseră de o spirometrie în ultimul an).

Cu ajutorul spirometriei se poate determina dacă o persoană are sau nu boala. Aceasta este nedureroasă şi seamănă cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat pe care poliţiştii o fac şoferilor.

Această investigaţie este recomandată, potrivit Ghidului European GOLD şi ghidului naţional GLOBO, tuturor persoanelor care sunt expuse riscului de a face BPOC – persoanelor care au peste 40 ani, fumează sau au fost expuse la fumul de ţigară, precum şi la alte tipuri de fum, au fost expuse pulberilor sau altor noxe la locul de muncă şi prezintă simptome specifice BPOC, cum ar fi tusea cronică, producţia cronică de spută (flegmă sau spută mucoasă) în majoritatea zilelor (tusea matinală a ‘fumătorului’) şi dispnee (senzaţia de lipsă bruscă de aer).

Cuvinte cheie: ,

Adaugă comentariul tău