Stomatologia românească, în pas cu noile tehnologii

Lider în echipamente stomatologice, inventatorul turbinei silenţioase, al primului scaun stomatologic care permite tratarea pacientului în poziţie orizontală, a KaVo KEY Laser şi a tratamentului pe bază de ozon, care au marcat începutul tratamentelor dentare fără durere, KaVo Dental GmbH îşi anunţă prezenţa în România.

Prima etapă este marcată de încheierea unui parteneriat strategic cu Radius Medical care devine importator şi distribuitor autorizat KaVo în Romania. Radius Medical este companie românească de top, cu un istoric de peste 12 ani pe piaţă, care promovează cele mai avansate tehnologii în domeniul sănătăţii prin oferirea de soluţii pentru îmbunătăţirea semnificativă a diagnosticului, tratamentului şi îngrijirii pacienţilor. Parteneriatul dintre KaVo Romania şi Radius Medical presupune asigurarea celor mai bune servicii de distribuţie şi service, având drept obiectiv satisfacerea celor mai înalte exigenţe ale medicilor dentişti şi tehnicieni dentari.

“Am considerat că acum este cel mai oportun moment să investim în piaţa din România, fiind primul producător de echipamente stomatologice care îşi deschide propriul birou şi showroom în România. Prin asocierea cu Radius Medical, importator şi distribuitor autorizat KaVo în Romania, facem primul pas spre planurile noastre de business. Ne-am propus pentru perioada următoare să investim în dezvoltarea propriei echipe de promovare şi, ulterior, să implementăm o serie de programe care să asigure colaborarea pe termen lung cu medicii dentişti şi tehnicienii dentari din ţara noastră. Avem în vedere vaste programe educaţionale şi parteneriate cu asociaţiile ştiinţifice şi profesionale din lumea stomatologică românească. Suntem o companie recunoscută pentru înaltele valori pe care le transpunem în tot ceea ce facem. Şi răspundem întotdeauna provocărilor pieţei printr-o cultură organizaţională orientată către client. Gândim şi acţionăm global, ne adaptăm din mers la specificul local şi suntem întotdeauna cu un pas înainte prin inovaţie continuă. Totodată, încrederea în produsele KaVo ne recomandă şi ne obligă.” a declarat Dr. Cristina Draguşanu Country Manager KaVo România.

KaVo Dental GmbH  este lider al pieţei internaţionale şi lider în tehnologie în domeniul dispozitivelor şi echipamentelor stomatologice, fiind  parte a DANAHER Group, companie americană cu venituri de aproximativ 11 miliarde de dolari şi mai mult de 50.000 de angajaţi în întreaga lume.  Fiind o forţă motrice în domeniu, cu  peste 2200 brevete şi modele de utilitate, KaVo dezvoltă, produce şi vinde produse inovatoare, instrumente şi echipamente de înaltă calitate destinate medicilor stomatologi, laboratoarelor de tehnică dentară şi universităţilor de medicină dentară. KaVo are sediul central în Biberach / Riss, Germania, peste 3300 de angajaţi în şase site-uri de producţie (Biberach şi Warthausen – Germania, Nervi – Italia, Des Plaines – SUA, Joinville – Brazilia) şi 21 companii de reprezentare în întreaga lume.

Adaugă comentariul tău