Stem SURE recoltează și țesut de cordon ombilical

Stem SURE, compania daneză de recoltare a celulelor stem, lansează un nou produs: recoltarea de țesut de cordon ombilical. Stem SURE a decis completarea portofoliului prin punerea la dispoziția pacienților români a unei noi proceduri la nivel mondial, și anume, recoltarea de țesut de cordon ombilical, respectiv a celulelor stem mezenchimale existente în acesta.

Sângele cordonului ombilical a demonstrat, de-a lungul ultimelor decenii, faptul că valoroasele celule stem pe care le conține pot fi folosite cu succes în tratamentul unor boli grave, în special boli ale sângelui , ce pun în pericol viața. Sângele cordonului ombilical conține în primul rând celule stem hematopoietice, dar și o mică cantitate de celule stem mezenchimale. Tesutul cordonului ombilical, mai precis gelatina Wharton, prezintă însă celule stem mezenchimale din abundență. Aceste celule au proprietăți unice, cu potențialul de a fi folosite în tratamente viitoare, în terapii genice sau de către Medicina Regenerativă.

La nivel mondial, recoltarea de țesut ombilical este o practică nouă, ale cărei beneficii nu sunt încă dovedite. Exista însă speranța, la fel ca și în alte situații similare, ca acest tip de serviciu să se dovedească folositor pentru pacientii care îl solicită.

 

Numărul mare de solicitări din Romania a convins Stem SURE să introduca noul produs în portofoliul său. Compania aduce însă la cunoștința părinților câteva aspecte importante legate de stocarea țesutului de cordon ombilical, și anume faptul că la nivel mondial, practica recoltării cordonului  ombilical este încă nestandardizată, nu cunoaște un istoric de utilizare ca tratament standard (față de cele peste 20.000 de transplanturi efectuate cu celule stem din sângele cordonului ombilical) și se află încă în faza de studiu în ceea ce privește cea mai bună modalitate de prelucrare a materialului recoltat.  „Începând de astăzi,  pacienții Stem SURE au posibilitatea de a opta și pentru accesarea serviciului de recoltare și stocare a țesutului de cordon ombilical în deplină cunoștință de cauză, pe lângă recoltarea sângelui placentar pentru care suntem deja apreciați. Recoltare tesutului ombilical, fără a fi punctul central al activității noastre, este lansată și pusă la dispoziția părinților din Romania astăzi, demonstrând o dată în plus calitatea serviciilor medicale și stiintifice pe care le oferim”, spune dr. Bogdan Ivănescu, președintele Stem Sure.

Adaugă comentariul tău