Sexul şi cafeaua cresc riscul de atac cerebral

Cafeaua, sexul şi, oricât ar părea de ciudat, suflatul nasului cresc riscul de a face atac cerebral.

 

Toţi aceşti factori pot creşte presiunea sangvină, ceea ce ar putea face ca vasele de sânge să pocnească şi să declanşeze astfel hemoragia cerebrală, se arată într-un studiu publicat de revista Stroke.

Peste 150.000 de britanici fac atac cerebral anual, iar în 29.000 dintre cazuri cauzele sunt cele enunţate mai sus. Desigur, atacul cerebral nu apare dacă nu există un context favorizant, ca, de exemplu, fragilitatea vasculară la nivel cerebral, afecţiune cunoscută sub denumirea de anevrism cerebral. Boala poate duce la atac cerebral şi chiar la deces, spun specialiştii.

Aceştia au analizat, în cadrul unui strudiu la care au participat 250 de pacienţi, cum afectează atât cafeaua, cât şi sexul apariţia atacului cerebral. Dacă în cazul sexului este vorba despre o creştere a presiunii cerebrale care poate acţiona asupra vaselor de sânge de la nivelul capului, consumul de cafea este un inamic oarecum ascuns.

 

Neurologii spun despre cafea că este responsabilă de cel puţi unul din zece cazuri de anevrism cerebral.

”În timp ce persoanele care obişnuiesc să consume cafea prezintă un risc de atac cerebral de 1,7 ori mai mare decât acelea care nu au acest obicei, cafeaua continuă să rămână unul dintre cauzele de risc major în cazul anevrismului cerebral, 10,6%”, este una dintre concluziile studiului citat.

Aceeaşi cercetare mai evidenţiază, în procente, şi alţi factori favorizanţi ai atacurilor cerebrale:

  • exerciţiile fizice intense – 7,9%
  • suflatul nasului cu putere – 5,4%
  • sexul – 4,3%
  • constipaţia – 3,6%
  • consumul excesiv de băuturi de tip Cola 3,5%
  • accesele de spaimă – 2,7%
  • furia – 1,3%

”Toţi aceşti factori pot induce o creştere bruscă şi de scurtă durată a presiunii în vasele sangvine, aceasta fiind o cauză comună pentru anevrism”, subliniază neurologul Monique Vlak.

”Reducând consumul de cafea sau tratând cu laxative pacienţii cu anevrism cerebral se diminuează considerabil pericolul de atac cerebral la care sunt expuşi aceştia”, este concuzia studiului publicat în revista Stroke.

 

Adaugă comentariul tău