Recoltarea de celule stem – cine o alege şi de ce

În România, 49% dintre femeile cu vârste între 20-40 ani, din mediul urban, cu venit lunar pe membru de familie peste 1.000 RON, cu educaţie medie şi superioară, consideră că recoltarea de celule stem este o procedură care poate trata multe boli. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de GfK România la cererea Cord Blood Center- prima bancă de celule stem din ţara noastră. Cercetarea calitativă a fost realizată pe un eşantion reprezentativ de 402 persoane, subiectul fiind recoltarea de celule stem din sângele placentar.

Lista motivelor pentru care femeile au apelat sau intenţionează să apeleze la recoltarea de celule stem mai include: salvarea vieţii copilului, în cazul unei boli incurabile-21%; rapiditatea procedurii (durează 30 de secunde)-15%, asigurarea pentru viitor a sănătăţii copilului-12%; dar şi faptul că numărul copiilor bolnavi din România este foarte mare-6% .

De precizat că, în ţara noastră există în prezent peste 1500 de copii bolnavi de leucemie, peste 300 de copii cu betatalasemie majoră şi 3500 de pacienţi care suferă de boală Hodgkin, boli care pot fi tratate cu ajutorul transplantului de celule stem recoltate la naştere.

 

La întrebarea: Care sunt avantajele recoltării de celule stem din sângele placentar? cele mai multe dintre respondente (53%) au spus: procedura ce poate trata multe boli, poate salva multe vieţi. Alte 22% dintre mamele sau viitoarele mame chestionate cred că salvarea vieţii copilului în cazul unei boli incurabile este avantajul principal, în timp ce 13% văd în aceasta ca unic avantaj asigurarea viitorului copilului.

 

În ceea ce priveşte sursele de informare, majoritatea respondentelor (79%) au răspuns că principala sursă de unde ar dori să afle despre recoltarea de celule stem din sângele placentar este medicul ginecolog, această fiind şi sursă cea mai de încredere.

 

Una dintre cele mai intresante concluzii ale acestui studiu a fost aceea referitoare la numărul mare de persoane care ştiu multe şi foarte multe despre recoltarea de celule stem din sângele placentar-50%. Doar 2% nu au auzit niciodată termenul. Apoi, ne-am bucurat să aflăm că avem cea mai mare notorietate spontană în rândul firmelor de recoltare şi depozitare de celule stem din sânge placentar. Am aflat şi lucrurile care ne-au propulsat şi ne menţin pe primul loc: promptitudinea în răspunsul la solicitări, angajaţi profesionişti, calitate excelentă a serviciilor, posibilitate de stocare a celulelor stem în România şi în altă ţară şi raport bun calitate preţ, a declarat Dr Tudor Panu, Director general al Cord Blood Center.RO.

 

Concluzii studiu GfK România:

  • 39% dintre viitoarele mame care deţin informaţii despre celulele stem , intenţionează să recolteze la naştere, iar 34% iau în calcul această posibilitate
  • 84% dintre femei ar recomanda procedura de recoltare de celule stem din sângele placentar unei prietene însărcinate
  • 27% este gradul de notorietate al Cord Blood Center, compania ocupând primul loc şi din acest punct de vedere  în rândul firmelor de profil din România
  • 59% dintre participantele la studiu cred că punctul forte al Cord Blood Center este promptitudine în răspunsul la solicitări, 55% cred că angajaţii profesionişti sunt atuul principal, 54%-calitatea excelentă a serviciilor; 53% posibilitatea de stocare a celulelor stem în bănci din România, 50% posibilitatea de celule stem în altă ţară şi 48% raportul calitate preţ.
  • 54% dintre participantele la studiu aleg sistemul privat la naştere, 28% încă mai studiază piaţa şi doar 18% aleg sistemul de stat

 

Adaugă comentariul tău