Program național de imunizare a românilor

Săptămâna Europeană a Vaccinării s-a desfășurat  în perioada 21 – 27 aprilie sub sloganul ”Să prevenim, să protejăm, să ne vaccinăm”, având  ca scop conştientizarea importanţei imunizării şi creşterii acoperirii vaccinale a copiilor din grupurile defavorizate.
Date recente ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că, în ciuda progreselor substanţiale ale imunizării, există încă afecţiuni, grupuri şi subregiuni pentru care vaccinarea nu atinge acoperirea necesară.

România dispune de un program naţional de imunizare acoperind grupurile-ţintă în proporţii între 95% (vaccinul ROR – anti-rujeolic, oreion antirubeolă) şi 99% (BCG – anti-TBC şi DTP – anti-difterie – tetanos – tuse convulsivă) la nivelul anului 2010. Cheltuielile statului pentru vaccinare s-au mărit de la 40 milioane de lei în 2009 la 73 milioane de lei în 2011.

Anul trecut, au fost raportate 4.398 cazuri de rubeolă şi 4.662 cazuri cu rujeolă, 72% dintre cazurile de rujeolă au fiind înregistrate la copii nevaccinaţi.
În prezent, s-au confirmat în laborator 1.823 cazuri de rujeolă, faţă de 193 cazuri confirmate de laborator în 2010. În privinţa rubeolei, faţă de 351 cazuri confirmate în 2010, în 2011 au fost confirmate de laborator 578 de cazuri.
OMS a recomandat, pentru continuarea eradicării poliomielitei, trecerea de la vaccinul viu atenuat per-oral la cel inactivat, ceea ce s-a întâmplat şi în România încă de acum doi ani. Din semestrul doi al anului 2012  se va face un nou pas de modernizare, se va  introduce vaccinul hexavalent, care înlocuieşte cele două înţepături ce li se făceau copiilor la două luni şi la şase luni cu o singură injectare.

Necunoaşterea beneficiilor şi teama nejustificată faţă de efectele secundare atrag şi la noi un declin în acceptarea imunizărilor privind în special noile vaccinuri.

Adaugă comentariul tău