Problemele de sănătate cu care se pot confrunta gravidele în călătorii

O călătorie este un prilej de bucurie, de relaxare, dar poate fi şi o problemă  mai ales pentru femeile însărcinate. Pe lângă problemele obişnuite de sarcină  oboseală, arsuri la stomac, crampe musculare, urinarea frecventă şi hemoroizi, femeile însărcinate se mai pot confrunta şi cu alte probleme legate de condiţiile de transport şi de bolile specifice arealului geografic unde călătoresc.

De obicei, unei femei însărcinate i se sugerează să plece în călătorii la începutul celui de-al doilea trimestru. Până atunci greţurile matinale vor fi probabil soluţionate şi riscul de avort spontan este mai mic. Dacă ea urmează să facă o călătorie la sfârşitul trimestrului al doilea sau mai târziu, ar trebui , probabil,  să o reprogrameze, în special în cazul în care a optat pentru o destinaţie exotică. Asistenţă medicală în aceste condiţii ar putea să nu  fie adecvată pentru a gestiona eventualele  complicaţii care ar putea apărea.

Din acest motiv viitoarele mămici trebuie să aibă în vedere faptul că:

  • Femeile gravide au un risc crescut pentru tromboembolism venos, în timpul perioadelor lungi de imobilitate.

Se recomandă: Să evite  îmbrăcămintea constrictivă în jurul taliei sau a picioarelor;  să bea multă apă; să meargă pe jos la fiecare 30 de minute; să facă mişcări de flexie  şi extensie la nivelul  gleznelor în timpul zborurilor lungi sau excursiilor pe autobuze, trenuri, sau maşini.

  • O altă preocupare majoră pentru femeile gravide este infecţia cu  virusul hepatitei E. Aceasta este auto-limitată şi uşoară, la  majoritatea oamenilor, dar la  femeia gravidă poate provoca hepatită fulminantă şi moarte. De asemenea, prin consumul de apă şi alimente infestate se mai poate transmite listerioza sau toxoplasmoza, a căror consecinţă la femeia însarcinată  poate fi mai gravă decât simpla diaree.

Se recomandă: Femeile care călătoresc în zone unde hepatita E este endemică ar trebui să fie foarte vigilente cu măsurile de precauţie pentru consumul de alimente şi apă. Fierberea  este metoda preferată de purificare a apei pentru femeile gravide, pentru a evita utilizarea pe termen lung a purificării cu iod.

  • Diareea de călătorie este o afecţiune des întâlnită la cei care călătoresc. Dacă o femeie însarcinată  dezvoltă o astfel diaree trebuie să respecte următoarele indicaţii.

Se recomandă: Rehidratarea orală este esenţială, iar dacă are nevoie de un antibiotic, azitromicina  sau o cefalosporină de generaţia a treia este, probabil, cea mai bună opţiune. Loperamida poate fi utilizată, dacă este necesar, dar subsalicilatul de bismut este contraindicat.

  • Călătoriile într-o zonă în care malaria este endemică nu sunt recomandate femeilor însărcinate. Dacă călătoria  se impune viitoarea  mamă trebuie să-şi ia o serie de măsuri de precauţie.

Se recomandă: Evitarea ţânţarilor. Dacă viitoarea mamă se îmbolnăveşte de malarie,  clorochina a fost folosită de zeci de ani fără a produce malformaţii congenitale. În zonele de rezistenţă la clorochina, există alte medicamente folosite pentru tratamentul malariei dar care sunt  mai greu tolerate sau sunt contraindicate în timpul sarcinii. Trebuie precizat că niciun medicament împotriva malariei nu este 100% eficace, dar utilizarea corespunzătoare a subtantelor împotriva insectelor  va reduce riscul îmbolnăvirii. Repelenţii care conţin DEET (N , N -dietil-meta-toluamide) sunt, în general, considerați siguri pentru a fi  utilizati de către femeile gravide.

  • Accidentele rutiere sunt principala cauză care poate aduce prejudicii femeilor însărcinate şi care pot provoca chiar moartea.

Se recomandă: să poarte întotdeauna centurile de sigurantă şi ele ar trebui să fie purtate peste pelvis, nu peste abdomen. În cazul unui accident, fetuşii se recuperează repede, de obicei, după presiunea exercitată de  centura de siguranţă, dar un medic ar trebui să fie consultat după o traumă chiar uşoară, din cauza unei posibile deteriorări a placentei.

 De asemenea, pe lângă toate aceste recomandări orice călător trebuie să pregătească  un kit de sănătate pentru călătorie, care să conţină  materiale  medicale pentru un ajutor de bază.  În  cazul unei gravide, acesta trebuie să mai cuprindă  vitaminele prenatale, pudră de talc, acetaminofen (paracetamol), şi un agent antifungic pentru candidoza vaginală.

Vaccinarea înainte de călătorie

O metodă eficientă pentru a preveni  bolile specifice altor arealuri geografice şi climatice este vaccinarea. Aceasta nu este întotdeauna  recomandată  deoarece trebuie avut în vedere raportul risc / beneficiu, mai ales în cazul femeilor însărcinate.

Unele vaccinuri sunt recomandate pentru femeile gravide cu risc de îmbolnăvire , cum ar fi cele împotriva hepatitelor A şi B; tetanosului, difteriei, sau tusei convulsive şi a gripei sezoniere.

Alte vaccinuri sunt contraindicate femeilor gravide: ROR (împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei) , HPV (papilomavirus uman) şi împotriva varicelei.

 Dr. Cornelia Dogaru, boli infecțioase

Adaugă comentariul tău