Parenting-ul, arta de a crește un copil fericit

Parenting”,  doar un nume de secol 21 pentru un concept care există de când există părinții și copiii – adică dintotdeauna. Și totusi, de ce mai vorbim de „parenting”? Oare nu am învățat, în istoria noastră ca specie, cum e mai bine să ne creștem copiii? Oare nu mai sunt suficiente sfaturile transmise din generație în generație?

Acestea sunt intrebari care m-au frământat și pe mine în perioada când mă pregăteam să devin mamă și mă confruntam cu temerile atât de familiare tuturor părinților: Cum să fiu o mamă cât mai bună? Ce e mai bine pentru micuțul meu?  Și, desigur, din lista nu putea lipsi intrebarea care poate stă în spatele tuturor celorlalte intrebari: Cum să cresc un copil fericit?

În momentul în care am început să-mi pun toate aceste întrebări,  am avut norocul să mă pot folosi de postura interesantă în care mă aflam din punct de vedere profesional – medic devenit trainer și coach. Am căutat astfel răspunsuri la intersecția acestor domenii aparent complet diferite, dar având un punct comun extrem de important – preocuparea pentru om (fie prin a-l înțelege și vindeca din punct de vedere fiziologic, fie prin a-l înțelege și susține din punct de vedere psihologic). Iar răspunsurile pe care le-am găsit m-au făcut să cred că, într-adevăr, avem nevoie de parenting ca știință și, că sfaturile bunicii, deși extrem de valoroase, nu mai sunt suficiente.

De ce este nevoie de parenting?

Poate cel mai important motiv este legat de evoluția societății umane, de progresul uriaș care s-a făcut în toate domeniile, medicina fiind unul dintre ele.

Știm astăzi lucruri despre dezvoltarea copiilor (de la stadiul de fetus până la maturitate) care în urmă cu 50 de ani erau necunoscute. În fiecare zi apar informații noi despre ce se întâmplă în viața intrauterină, despre bagajul genetic cu care bebelușii vin pe lume, despre cum învață cei mici, despre cum se organizează informația în creierul lor – și lista poate continua. Toate aceste descoperiri, sintetizate și „traduse” într-un limbaj accesibil, pot ajuta părinții să ia decizii mai înțelepte în creșterea copiilor lor. Și pentru asta e nevoie de parenting, pentru a crea această „punte” între medicină, biologie, psihologie și părinții dornici de informații ușor aplicabile în practică.

Ce cuprinde parenting-ul?

Termenul de „parenting” este folosit azi pentru a denumi tot ceea ce este legat de creșterea și îngrijirea copilului. Este un cuvant „umbrelă” care acoperă o multitudine de aspecte, de la îngrijirea propriu-zisă a copilului (alimentație, igienă etc), până la comunicarea cu cei mici sau disciplinarea lor.

Există o vastă literatura de parenting – cărti, site-uri, autori din diverse domenii care scriu articole pe acest subiect. Viitorii și proaspeții părinți deopotriva au de unde alege. Uneori au chiar prea multe opțiuni – ceea ce poate fi un pic copleșitor. Cu toate că poate fi dificil să decizi ce cărți să citești sau ce site-uri de parenting să urmărești, în cele din urmă, cel mai important este să începi să te informezi și să adaugi câteva argumente științifice la înțeleptele sfaturi ale bunicii.

Parenting-ul – și despre părinți?

În propriile mele căutări, de mamă curioasă și dornică de învățare, am observat destul de repede că, în vastul tărâm al parentingului, aspectele legate de îngrijirea și bunăstarea fizică a copilului se bucură de foarte multă atenție. Există nenumărate cărți, site-uri și articole dedicate acestui subiect. De asemenea, am mai observat că literatură abundă de rețete și recomandări despre cum e mai bine să îți disciplinezi copilul.

 În acelasi timp, ca trainer și coach, știu că orice proces de schimbare personală implică și o schimbare de gândire. Iar decizia de a deveni părinte implică, poate, cea mai imporantă schimbare personală din viața unui om. Și mi se pare că prea puține resurse de parenting se orientează spre a ajuta părinții să se adapteze cu succes la aceste schimbări. Iar aici nu mă refer la schimbarea de program pe care o aduce cu el un copil în viața părinților, ci la ceva mult mai profund, mai precis schimbarea de gândire prin care trecem când devenim părinți și decidem, cum spunea cineva, că „inima o să ni se mute în afara corpului pentru tot restul vieții”.

În literatura despre parenting acest aspect pare să fie trecut în mare parte cu vederea. Părinții primesc tot felul de reguli și rețete pe tipul „dacă părintele face X, copilul va face Y”. Însă aproape nicaieri nu am citit ce trebuie să facă părintele cu el însuși pentru a putea adopta acele comportamente care sunt cu adevărat benefice celui mic. 

Întrebarea la care eu, personal, nu am găsit un raspuns convingător în literatura dedicată „parenting-ului” este: Cum trebuie să gândesc eu, ca părinte, pentru a deveni capabil să:  îmi înțeleg copilul, să îi dau libertatea de care are nevoie, să nu îi dau mai multă libertate decât are nevoie, să comunic cu el într-un mod constructiv?

În ultimul an, misiunea mea a fost să găsesc informații și argumente științifice pentru a formula un răspuns convingator la întrebarea de mai sus. În acest timp, am aflat lucruri extrem de interesante care vor face, cu siguranță, subiectul următorului articol .

Dr. Anne Pleșuvescu, trainer și coach, Mind Learners

Adaugă comentariul tău