Organizația Mondială a Sănătății îngrijorată de virusul H5N1

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat organizarea unei reuniuni de două zile, pe 16 şi 17 februarie, pentru a analiza dacă este posibilă publicarea studiilor oamenilor de ştiinţă implicaţi în dezvoltarea unei mutaţii a virusului H5N1 capabilă să se transmită de la om la om. Întâlnirea are ca scop găsirea unui consens şi a unui echilibru între cercetarea ştiinţifică şi securitate.

Potrivit OMS, virusul gripei aviare H5N1 se transmite mai ales între păsări şi, foarte rar, la om.

Însă atunci când se transmite la om, acesta este letal în  60% din cazuri, motiv pentru care cercetările oamenilor de ştiinţă au stârnit numeroase îngrijorări în cadrul comunităţii internaţionale.

La întâlnire vor fi 22 de participanţi: echipele celor doi cercetători, reprezentanţi ai reţelei de laborator unde s-a produs virusul mutant, reprezentanţi ai publicaţiilor ştiinţifice Science şi Nature care ar urma să publice rezultatele studiilor, a declarat un purtător de cuvânt al OMS, Fadela Chaib, în timpul unei conferinţe de presă.

Adaugă comentariul tău