Nou medicament pentru tratarea schizofreniei şi a bolii bipolare

Un nou medicament folosit în tratamentul schizofreniei şi al bolii bipolare a fost lansat în România, medicamentul fiind generic şi asigurând acelaşi efect terapeutic cu cel al produsului original.
Olanzapina Actavis este un produs antipsihotic atipic, cu acţiune multireceptorială, eficientă în cazul schizofreniei şi al altor stări psihotice în care sunt prezente simptomele pozitive şi/sau negative, de asemenea are efect şi asupra dispoziţiei şi a simptomelor afective şi cognitive. Medicamentul este mult mai accesibil din punct de vedere al costurilor şi ajută astfel la eficientizarea bugetelor alocate acestui tip de tratament. El este compensat integral de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, aflat pe lista C1 de compensare.

 

Una dintre cele mai invalidante şi devastatoare afecţiuni medicale, schizofrenia este cea mai frecventă şi mai cunoscută boală psihotică. Este o afecţiune severă, cronică şi invalidantă, caracterizată de o gamă largă de experienţe interioare neobişnuite, comportament social inadecvat şi participare redusă la activităţile sociale şi profesionale.

 

Studiile epidemiologice arată că, la nivel global, schizofrenia afectează aproximativ una dintr-o sută de persoane. Procentul creşte la 8-10 dacă pacientul are o rudă de gradul I, frate sau părinte, cu schizofrenie. Numărul de pacienţi nou diagnosticaţi în fiecare an este de 10 la 100.000 de persoane. Cel mai frecvent, debutul schizofreniei apare în ultimii ani ai adolescenţei sau la persoane cu vârsta între 30 şi 35 ani. În ciuda evoluţiei lente a schizofreniei în timpul adolescenţei şi la bărbaţii tineri, există un procent semnificativ – între 25 şi 50% – de pacienţi care încearcă să se sinucidă, iar 10% dintre aceştia reuşesc, contribuind la o rată a mortalităţii de 8 ori mai mare decât în populaţia generală.

 

Morbiditatea cardiovasculară prematură care complică această boală determină o scădere a speranţei de viaţă a schizofrenicului cu 20-30 de ani faţă de speranţa de viaţă a populaţiei generale.
Boala bipolară (denumirea comună: boala maniaco-depresivă) este o tulburare afectivă (de dispoziţie) care constă în modificarea anormală a stării psihice, energiei şi abilităţii de funcţionare a unei persoane şi este caracterizată prin oscilaţii dramatice ale dispoziţiei: mania (dispoziţie ‘înaltă’ şi/sau iritabilă) şi depresia (dispoziţie tristă, fără speranţă).
Orice persoană poate fi afectată de boala bipolară, la aproximativ 50% dintre pacienţi debutul producându-se în adolescenţă. Boala bipolară afectează între 1,2 şi 1,6% din populaţia globului, dar, după unii autori, procentul este chiar mai mare (4-5%), atât pentru că formele uşoare rămân nediagnosticate, cât şi pentru că în multe cazuri se face confuzie între depresia din boala bipolară şi depresia unipolară.
Se estimează că în 2011 vor fi înregistraţi 2,2 milioane pacienţi cu boală bipolară în Europa.
În ghidurile de specialitate, antipsihoticele atipice (cum este cazul Olanzapinei) sunt considerate a fi medicaţia de primă alegere pentru pacienţii schizofrenici, aflaţi în episod acut, sau pentru cei bipolari în episod maniacal.

Adaugă comentariul tău