Muzica stimulează consumul de alcool

O muzică dată la maxim face ca alcoolul să fie mai uşor de consumat, scrie Sante Log, menţionând un studiu publicat în revista Food Quality and Preference.

Amestecul de alcool şi muzică este un puternic excitant senzorial şi relaţia dintre ele este complexă. Cercetători de la Universitatea din Portsmouth (Marea Britanie) au apelat la circa 100 de voluntari care consumau regulat alcool (cel puţin opt pahare pe săptămână) pentru a demonstra această ipoteză.

Înaintea testului muzical, participanţilor li s-a evaluat mirosul şi gustul. Apoi, timp de trei sferturi de oră, li s-a dat să guste din diferite băuturi alcoolice (cu grad de alcool variabil) şi să noteze caracteristici precum dulceaţa, forţa, amărăciunea etc. şi senzaţii ca agitaţia, starea pozitivă sau negativă, foamea. În timp ce beau, li s-au creat diferite ambianţe sonore: muzica dintr-un club de noapte, muzică lentă, citirea unui text sau linişte absolută. Când au fost expuşi unei muzici asurzitoare, participanţii au considerat sistematic băuturile mai bune şi mai puţin amare – spun autorii studiului.

În concluzie, oamenii beau mai mult în cluburi, baruri şi discoteci dintr-o mulţime de cauze, printre care agitaţia, nervozitatea, ca să se dezinhibe şi să lase frâu liber senzaţiilor. Muzica duce fără îndoială la un consum mai ridicat de alcool şi acest studiu arată că cine ascultă muzică are o percepţie alterată a gustului.

Adaugă comentariul tău