Ministerul Sănătăţii îşi modifică structura

În cadrul Ministerului Sănătăţii va fi organizat un compartiment de integritate care va avea ca scop identificarea şi combaterea fraudelor din sistemul de sănătate românesc.

 

Guvernul României a aprobat, ieri, Hotărârea pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, conform căreia se organizează compartimentul de integritate.

 

Experţii care vor activa în această nouă structură fac parte dintre specialiştii în audit şi control din cadrul ministerului şi vor avea competenţe în verificarea achiziţiilor publice realizate în sistem, a externalizărilor şi în a altor aspecte din zona plăţilor informale etc.

“Încă de anul trecut avem în vedere organizarea unui astfel de compartiment. În Sănătate, este nevoie de constituirea unui grup de experţi pe probleme legate de corupţie şi fraudare a achiziţiilor publice”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila a mai spus că MS a întocmit în acest sens un proiect cu finanţare din fonduri structurale, în valoare de 3 milioane de euro care se află în prezent pe circuitul de avizare. Proiectul, cu titlul “Buna guvernare prin integritate şi responsabilitate în sistemul de sănătate”, are ca scop crearea unei reţele naţionale cu reprezentanţi în fiecare direcţie de sănătate publică pentru identificarea şi combaterea fraudelor din sistemul de sănătate românesc.

Tot ieri, prin actul normativ aprobat de Guvern, un număr de 15 spitale care se aflau în coordonarea direcţiilor de sănătate publică au trecut în coordonarea directă a Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Universitar de Urgenţă, Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arşi,  Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” , Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie ”,   Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice”,  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj –Napoca,   Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova,  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”   Iasi,  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş,  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Tichileşti.

 

Adaugă comentariul tău