Micul dejun are un rol important în controlul greutății

Oare este bine să sărim peste micul dejun ca să scădem în greutate? Este o întrebare care le macină pe multe dintre persoanele aflate la cură de slăbire și care se gândesc că dacă sar peste o masă vor slăbi mai repede. Însă, numeroasele studii realizate pe această temă ajung la rezultate contradictorii, desfintându-le teoria.

Urmând un raţionament strict aritmetic, lipsa mesei de dimineaţă se traduce prin micşorarea numărului total de calorii ingerate în cursul zilei, cu condiţia să nu se recupereze pe parcurs (fără ronţăit sau mărirea porţiilor de mâncare la prânz şi seara).  Acest calcul nu ţine totuşi seama de o serie de procese psihologice, pe care oamenii nu le pot controla. Cercetări recente desfăşurate de o echipă de la Mayo Clinic (Statele Unite) pun în evidenţă o perturbare a secreţiei de insulină în cazul prelungirii perioadei de ‘post’ după o noapte de somn, cu impact asupra stocării de zahăr şi de acizi graşi în celule. Pe scurt, cercetătorii consideră că cine nu mănâncă de obicei dimineaţa se poate chiar îngrăşa.

Un alt studiu, realizat de Consumer Reports National Research Center din New York, s-a ocupat de obiceiurile alimentare a circa 1.300 de americani. Concluzia a fost că cine mănâncă de dimineaţă acasă, are în general un indice de masă corporală (IMC) mai mic decât cine înghite ceva în oraş sau care nu mănâncă deloc.

Cercetătorii arată că micul dejun poate participa la controlul greutăţii: el poate cuprinde alimente sănătoase, neglijate la alte mese ale zilei, îndeosebi fructe, cereale şi produse lactate. Pe baza acestor date, se poate deduce că un mic dejun format din alimente sănătoase şi cu puţine calorii constituie o strategie interesantă pentru controlul greutăţii.

Adaugă comentariul tău