Meserii care dăunează grav sănătății

Femeile care desfăşoară activităţi în medii în care sunt expuse la substanţe carcinogene şi care perturbă funcţiile endocrine ale organismului, întâmpină un risc crescut de a se îmbolnăvi de cancer mamar, conform unui nou studiu publicat în Canada.

Studiul, publicat în cotidianul ştiinţific Environmental Health, indică faptul că printre aceste sectoare de activitate specifice, cu risc ridicat de îmbolnăvire de cancer mamar, se numără agricultura, munca în baruri, în cazinouri, în producţia de mase plastice, în industria conservelor şi în industria metalurgică.

Acest lucru chiar demonstrează că expunerea ocupaţională are o influenţă puternică asupra ratei de îmbolnăvire.

Între anii 2002 şi 2008 cercetătorii au examinat situaţia a 1.005 femei care au fost diagnosticate cu cancer mamar din regiunile Essex şi Kent, precum şi din Ontario (Canada). Ei au adunat date cu privire la trecutul ocupaţional şi reproductiv al pacientelor şi au comparat aceste date cu cele ale unui grup de control compus din 1.147 de subiecte.

Conform acestui studiu, femeile care lucrează în medii în care sunt expuse la substanţe carcinogene întâmpină un risc mediu cu 42% mai ridicat de a se îmbolnăvi de cancer mamar, după o perioadă de expunere de 10 de ani.

Adaugă comentariul tău