Măsuri de luptă împotriva caniculei

Ministrul Sănătăţii Cseke Attila solicită direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de ambulanţă să lucreze la capacitate maximă, în această perioadă cu temperaturi extreme.

 

Ministrul cere personalului din aceste structuri să ia măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate. Astfel, serviciile de ambulanţă vor trece la alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.

 

Direcţiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie.

 

De asemenea, pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme,  Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.

 

În aceste zile este recomandat consumul zinic de lichide ( între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este bine să consumăm un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

 

Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe  fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Este  bine de ştiut că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

 

Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Dacă este absolut necesar să  ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise

 

 

Adaugă comentariul tău