Leziunile inimii, tratabile cu celule stem

Cercetătorii au reuşit, în premieră, să repare leziunile cardiace provocate de un infarct miocardic, cu ajutorul celulelor stem, se precizează într-un studiu publicat în revista americană „Circulation”.

Succesul este, deocamdată, la nivel de laborator, însă este prima încercare cu rezultate pozitive în tratarea leziunilor inimii în care au fost folosite celule stem pluripotente induse. Potrivit lui Andre Terzic, medic în cadrul Mayo Clinic din Rochester (Minnesota), obiectivul cercetării este ca, în curând, transplantul de cord să fie înlocuit de tratamentul cu celule stem, evitându-se, astfel, criza tot mai acută a donatorilor de organe, precum şi riscul ca organismul să respingă grefa.

Celulele stem pluripotente adulte sunt folosite în cadrul reînnoirii ţesutului şi se pot diferenţia în scopul producerii diferitelor tipuri de celule umane. Acum, ele reprezintă o alternativă promiţătoare pentru celulele stem embrionare, aplanând astfel numeroasele polemici stârnite de cele din urmă, care necesită distrugerea embrionului.

„Ar trebui să fim capabili să modificăm celulele adulte şi să fabricăm, la cerere, un tratament de regenerare cardiovasculară”, este de părere Andre Terzic.

Cercetătorul şi echipa sa au reprogramat celulele din punct de vedere genetic, pentru a obţine celule stem capabile să se dezvolte în musculatura cardiacă. Acestea au fost transplantate în inimile afectate ale cobailor şi, după patru săptămâni, s-a descoperit că aceste celule au putut stopa progresuul leziunilor provocate de atacul de cord, au restabilit funcţiile cardiace şi au regenerat ţesuturile.

Echipele de oameni de ştiinţă din Statele Unite şi Japonia au reuşit, în 2007, să obţină din celulele ţesutului celule stem pluripotente induse, oferind, cel puţin teoretic, posibilităţi nelimitate pentru înlocuirea ţesuturilor sau organelor afectate.

Alina Dan

Adaugă comentariul tău