Jumătate dintre români sunt afectați de obezitate

Obezitatea şi supraponderabilitatea le afectează 44% dintre femeile din România şi pe 58% dintre bărbaţi, potrivit unui studiu efectuat de rețeaua de clinici particulare, Regina Maria.

Un raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii situează obezitatea printre primii cinci factori care cresc riscul de îmbolnăvire şi rata mortalităţii alături de subalimentaţie, sexul neprotejat, alcoolismul, igiena deficitară şi hipertensiunea.

Obezitatea este responsabilă de apariţia unor boli precum hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, tulburări respiratorii, diabet zaharat, steatoza hepatică nonalcoolică, creşterea riscului de infarct miocardic, cancer, dar şi tulburări de fertilitate la femei şi de potenţă sexuală la bărbaţi. O parte din această patologie produsă de excesul ponderal se ameliorează sau poate chiar dispărea odată cu pierderea în greutate.

”În România, obezitatea înregistrează o creştere alarmantă atât a numărului de cazuri, cât şi a severităţii lor. Cele mai eficiente tratamente sunt cele chirurgicale, cu o rata de succes de peste 90%. Obezitatea în rândul copiilor este din ce în ce mai des întâlnită, la vârste din ce în ce mai fragede şi cu excese ponderale de două, trei şi chiar patru ori greutatea normală a copilului”, a declarat dr Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală şi competenţă în chirurgia laparoscopică la Regina Maria.

Obezitatea este pandemică şi afectează atât adulţii, cât şi bătrânii, tinerii şi chiar copiii.  În România, numărul copiilor obezi înscrişi în învăţământul primar s-a dublat în ultimii 8 ani, după cum reiese dintr-un raport al Institutului pentru Sănătate Publică.

Evoluţia pe termen lung a excesului ponderal la copii este nefavorabilă, aceştia devenind, în proporţie de aproximativ 80%, adolescenţi şi, ulterior, adulţi obezi. În lipsa unor măsuri eficiente de a controla situaţia, vom avea o generaţie de tineri mai puţin sănătoşi, cu speranţă de viaţă mai mică decât cea a părinţilor lor.

Adaugă comentariul tău