Importanța vaccinării împotriva tuberculozei

Ministrul Sănătăţii, doctorul Raed Arafat, a anunţat că începând din această lună va fi reluată vaccinarea împotriva tuberculozei cu vaccinul produs în Danemarca, după ce a fost realizat raportul experţilor de la OMS şi de la Centrul European de Control al Bolilor din Stockholm.

Acesta a subliniat că reacţiile apărute sunt reacţii aşteptate care au fost raportate şi în alte ţări. Mărirea ganglionilor limfatici este una dintre complicaţiile  comune ale vaccinării BCG indiferent de produsul de vaccinare,  ducând ocazional la formarea de abcese şi ulceraţii.

Potrivit raportului experţilor, raportările de reacţii secundare sunt de aproape unu la o mie de copii vaccinaţi. 63% dintre copiii cu reacţii adverse au primit o formă de tratament, procent ce pare să fie mai mare decât cel întâlnit în alte ţări din UE şi în literatura de specialitate.

Reactogenicitatea, şi anume capacitatea de a produce reacţii adverse comune aşteptate, pare să fie uşor mai mare la vaccinul danez decât cea a vaccinului BCG care era produs de Institutul Cantacuzino. În cazul vaccinărilor cu vaccin de la Institutul Cantacuzino a fost înregistrat doar un singur caz de reacţie.

Raed Arafat a reiterat că vaccinarea este necesară şi că trebuie ca părinţii să fie informaţi despre eventuale reacţii ce pot apărea în urma vaccinării.

În ultimul deceniu, vaccinul BCG a contribuit la reducerea la jumătatea a numărului de cazuri de tuberculoză la copiii sub 14 ani în România. Există pericolul ca dacă copilul nu este vaccinat la naştere, până la vârsta de 5 ani riscă să facă tuberculoză. În fiecare an aproximativ 1.000 de copii încă mai dezvoltă forme severe de tuberculoză, în urmă cu 10 ani numărul acestora fiind dublu.

Demnitarul a mai spus că programul de vaccinare BCG va începe imediat (acei copii care nu au fost vaccinaţi vor fi chemaţi pentru vaccinare), iar noul program va include întărirea planului de management al riscului. Acest program va include şi administrarea vaccinului, urmărirea şi tratamentul reacţiilor adverse pentru a fi detectate de timpuriu.

Adaugă comentariul tău