Iaurtul cu vanilie poate crește libidoul

În timpul unor cercetări de laborator pe animale, oameni de ştiinţă americani au observat că iaurtul cu vanilie ar putea avea efect asupra libidoului. Cercetători de la Massachusetts Institute of Technology au avut surpriza să descopere că iaurtul cu vanilie îmbunătăţeşte activitatea sexuală… la şoareci. Să aibă oare același efect și la oameni?

Studiul a apărut în revista lunară Scientific American și a fost preluat și de Le Figaro, fiind considerat cu atât mai serios cu cât autorii sunt un cunoscut specialist în biologia cancerului, respectiv un genetician. Efectul a fost destul de evident, ţinând seama că a fost remarcat în timp ce se observa cu totul altceva.

Cercetătorii au constatat că părul şoarecilor care mâncau iaurt cu vanilie era mai strălucitor şi de zece ori mai des. Ei au mai observat că şoarecii masculi aveau, datorită desertului lactat, testicule cu 15% mai mari decât cei care consumau junk-food şi cu 5% decât cei cu regim normal, fără iaurt. Șoarecii care mâncau iaurt cu vanilie îşi fecundau mai repede şi cu mai mare succes partenerele. De altfel, femelele din grupul şoarecilor consumatori de iaurt cu vanilie aveau pui mai mari, pe care-i înţărcau cu mai mult succes decât cele care nu primeau iaurt. o echipă de la Harvard evidențiind deja, la om, îmbunătăţirea calităţii spermei ca urmare a consumului de iaurt.

Este necesară totuşi multă prudenţă în extrapolarea acestor rezultate și urmează să se facă studii pe om înainte să se stabilească efectul iaurturilor cu vanilie asupra potenţialului de seducţie la oameni şi intensităţii activităţii sexuale.

Cuvinte cheie: , ,

Adaugă comentariul tău