Fertilitatea şi disfuncţiile sexuale, secretele ascunse ale cuplurilor

Obţinerea unei sarcini şi naşterea unui copil reprezintă pentru 10% dintre cupluri o provocare marcată de  eşecuri. 

Numim sterilitate incapacitatea de a obţine sarcină după un an de raporturi sexuale neprotejate.

 

Termenul de infertilitate este utilizat pentru imposibiliatea menţinerii unei sarcini obţinute. Literatura anglo saxonă reţine termenul de infertilitate pentru ambele categorii.

 

Infertilitatea (sterilitatea) primară defineşte cuplul fără sarcini în antecedente, iar infertilitatea secundară se referă la acele cupluri care au obţinut cel puţin o dată o sarcină ( dusă sau nu până la termen), dar nu pot concepe ulterior.

 

Este important de ştiut că şansa de a obţine sarcină pentru un cuplu fertil raportat la un ciclu menstrual (fecundabilitatea) este de 20%. În virtutea acestei probabilităţi se consideră că 90% din cupluri ar trebui să obţină o sarcină după 12 luni de raporturi sexuale normale, fără utilizarea mijloacelor contraceptive.

 

Condiţiile necesare  pentru că un cuplu să procreeze pot fi rezumate astfel: prezenţa unui ovocit normal eliberat de către  ovar la momentul ovulaţiei ce trebuie captat şi transportat de-a lungul trompei, spermatozoizi cantitativ şi calitativ optimi parcurgerii tractului genital feminin până la nivelul unde se produce fertilizarea (treimea externă a trompei), transportul embrionului format în cavitatea uterină corespunzător pregătită implantării şi dezvoltării.

 

Perturbări ale acestui proces prin afectări ale aparatului reproducător atât feminin cât şi masculin constituie cauze de sterilitate ce trebuie identificate şi tratate.

 

În ceea ce priveşte cauza infertilităţii, factorul exclusiv maculin apare în  25-40% din cazuri, factorii feminini sunt responsabili în 40-55 %, în 10% avem de a face cu etiologie mixtă atât feminină cât şi masculină, iar restul de 10 % din cuplurile ce prezintă probleme de fertilitate se vor află în faţa unei sterilităţi idiopatice (cauză neexplicată)

 

Sterilitatea de cauză feminină este pusă pe seama disfuncţiilor ovulatorii 30-40%, factor tubar sau peritoneal (afectează captarea, transportul ovocitului, dar şi al prodului de concepţie) 30-40%, infertilitate neexplicată 10-15%, alte cauze 10-15%.

 

Factorul masculin reprezintă în 20% din cazuri cauza exclusivă a infertilităţii unui cuplu, dar în 30% până la 40%  poate fi factor ce contribuie la sterilitate.

 

Investigarea infertilităţii implică în primul rând discuţia cu cei doi parteneri pentru colectarea datelor privind antecedentele personale şi familiale (boli cronice, intervenţii chirugicale, tratamente urmate) expunere la factori de mediu şi toxice, frecvenţa raporturior sexuale, detalii asupra comportamentului sexual.

 

Fertilitatea feminină scade cu înaintarea în vârstă pe măsura descreşterii rezervei ovariene. Prezenţa ciclurilor ovulatorii poate fi documentată prin înregistrarea curbei termice bazale (dacă se produce ovulaţia temperatura creşte cu 0,3-0,5 grade Celsius în a două jumătate a ciclului), dozări hormonale, examen ecografic.

 

Dintre examinările ce pot fi recomandate de medicul ginecolog pentru precizarea etiologiei sterilităţii fac parte: examene microbiologice ale secreţiei cervicale, test postcoital (evaluarea interacţiunii mucus cervical spermă), histerosalpingografia – metoda radiologică de vizualizare a cavităţii uterine şi a trompelor, histeroscopia (metodă endoscopică diagnostică şi terapeutică de evaluare a cavităţii uterine) , laparoscopia ( scop diagnostic şi terapeutic).

 

Funcţia tractului genital masculin este investigată cu ajutorul spermogramei care analizează cantitativ şi calitativ spermatozoizii, investigaţiile ulterioare depistării unei spermograme anormale fiind indicate de către medical urolog.

 

În funcţie de etiologia sterilităţii, tratamentul ales poate fi medicamentos (antibiotic în tratarea infecţiilor tractului genital feminin sau masculin, stimularea ovariană şi inducerea ovulaţiei, tratarea cauzelor centrale de tulburări menstruale), chirurgical (corectarea anomaliilor congenitale sau dobândite cervicale,  uterine, tubare sau se va recurge la tehnici de reproducere asistată: inseminare artificială, fertilizare în vitro.

 

Disfuncţiile sexuale feminine

Pentru un procent mic din cuplurile infertile, problemele sexuale apărute la unul sau ambii parteneri constituie cauza primară de infertilitate. Dificultăţile sexuale pot deveni cauza de infertilitate când disfuncţia împiedică sau întrerupe actul sexual prevenind astfel concepţia. Nu se cunoaşte numărul exact al acestor pacienţi (atât femei cât şi bărbaţi) pentru că o parte dintre aceştia nu se vor adresa medicului pentru tratamenul infertilităţii sau nu vor divulga natura problemei, dar şi pentru că întrebări legate de istoricul sexual, natura, frecvenţa, calitatea raporturilor nu vor fi adresate de către medic cuplului.

 

Pentru ambele sexe, actul sexual implică dorinţă (libidoul), excitarea şi orgasmul. 43% dintre femei şi 31% dintre bărbaţi recunosc o disfuncţie sexuală.

 

Disfuncţiile sexuale feminine sunt clasificate în tulburări ale dorinţei sexuale cu scăderea acesteia sau chiar aversiune, tulburări ale excitaţiei, tulburări ale orgasmului, tulburări algice (dureroase): dispareunia, vaginismul.

 

Libidoul scăzut poate fi o disfuncţie sexuală izolată episodică sau situaţională apărută în contextul unei boli cu evoluţie îndelungată, simptom al unei patologii (depresie, afectări organice: boală cardiovasculară, hipertensiune, diabet zaharat). Cauze psihologice ale absenţei sau diminuării dorinţei şi interesului în actul sexual pot fi identificate în contextul unor experienţe traumatice sau pot fi induse de stresul social sau profesional.

 

Tulburările fazei de excitare sunt determinate adesea de lipsa răspunsului fiziologic la stimuli, de exemplu lubrifierea insuficienţă.

 

Anorgasmia (absenţa orgasmului) reprezintă absenţa atingerii orgasmului după stimulare sexuală şi excitaţie suficientă, cauzele fiind de natură psihogenă.

Tulburările dureroase cuprind dispareunia (durere la contact sexual) care poate să apară în cadrul unor afectări organice ale tractului genital feminine (endometrioză, noduli fibromatoşi uterini, anomalii de poziţie).

 

Vaginismul se manifestă prin contracturi involuntare persistente sau recurenţe ale  musculaturii treimii externe a vaginului ce împiedică penetrarea şi provoacă disconfort.

Disfuncţiile sexuale masculine

Impotenţa (disfuncţia erectilă) reprezintă incapacitatea de a obţine sau menţine erecţia suficient pentru a permite contact sexual vaginal. Cauzele includ afectarea căilor nervoase în diabetul zaharat, scleroză multiplă, leziuni spinale, ateroscleroză, efecte ale medicamentelor: antidepresive, antihipertensive, alcool, cocaină, nicotină, cauze psihogene. Sildenafil citratul (Viagra) este utilizat în tratamentul impotenţei.

 

Disfuncţii ejaculatorii: anejacularea (absenţa ejaculării în prezenţa orgasmului) şi ejacularea retrogradă  pot să apară în contextul unor tulburări obstructive ale tractului genital masculin.

 

Ejacularea precoce, una dintre cele mai comune disfuncţii sexuale masculine este reprezentată de lipsa controlului asupra ejaculării care se produce la scurt timp de la faza de excitaţie.

 

În identificarea şi tratarea disfuncţiilor sexuale este necesară o abordare individualizată, o bună consiliere a pacientului şi îndrumarea către un psihoterapeut, dată fiind natura de multe ori psihogenă a acestor tulburări

Dr. Lucia Adam, medic specialist ginecologie, competenţă ecografie – Medcenter Cluj Napoca

 

 

 

Adaugă comentariul tău