Remedio

remedio

Adresa:

Telefon:

ISTORIC:

Lanţul de farmacii Remedio operează la nivel naţional un număr de 60 de unităţi, situate în oraşele: Bucureşti, Oradea, Brăila, Galaţi, Sibiu, Timişoara, Suceava, Iaşi, Constanţa, Vaslui, Zalău şi Braşov.
Lanţul de farmacii Remedio, parte a Newarch Investements, a început în august 2007 un amplu proces de schimbare a imaginii farmaciilor sale din toată ţara. Până la sfârşitul anului 2007 procesul de rebranding a fost finalizat în cele 21 de farmacii din Bucureşti, urmând ca până în 2009 toate unităţile să funcţioneze conform aceloraşi standarde.
Remedio este în acelaşi timp inclusă într-un vast program de investiţii având ca sursă Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Pharma Investment BV, fondul de investiţii care deţine 50% din Remedio, este beneficiarul unor fonduri de 15 milioane de Euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Planurile Pharma Invest includ extinderea şi dezvoltarea a 500 de farmacii în Europa Centrală şi de Est, respectiv în România, Croaţia, Ungaria şi Macedonia. Fondurile BERD vor fi utilizate în acest plan de extindere a cărui investiţie totală se ridică la 55 milioane de Euro.

Plusuri:

  • Farmaciile Remedio comercializează o gamă variată de produse, printre care:
    • medicamente,
    • parafarmaceutice,
    • dermato-cosmetice,
    • produse speciale pentru îngrijirea copiilor, pentru sarcina, pentru prevenţie etc.
    • produse pentru diabetic.
    • De asemenea, au fost create, pentru prima dată în România, servicii speciale pentru mămici şi bebeluşi – Colţul de sarcină cu produse unice pe piaţa românească,
    • Sunt oferite servicii destinate prevenţiei, în care sunt incluse remediile naturiste sau programele de măsurare a colesterolului, indicelui de masă corporală sau analizei tenului şi scalpului.
    • Cardul Remedio oferă posibilitatea pacienţilor de a beneficia de o reducere de 5% prin acumularea de puncte.
    • Periodic sunt demarate diverse campanii care cuprind promoţii cum ar fi: gratuitate pentru diferite consultaţii medicale, produse cadou la achiziţionarea medicamentelor în valoare de o anumită sumă, sau pur şi simplu reduceri.

Pentru a vedea toate serviciile oferite de lanţul de farmacii, consultaţi pagina http://www.remedio.ro/p-servicii-s8.html.

Minusuri:

  • Reţeaua are doar 60 de unităţi în toată ţara.
  • O singură farmacie cu program non-stop în Bucureşti – Farmacia Crângaşi, str. Calea Crangași nr. 30.

Pentru a vedea lista farmaciilor şi adresele acestora, accesaţi linkul http://www.remedio.ro/locatii_farmacii.html?sk=1.

VN:F [1.9.7_1111]
Notorietate
Calitatea actului medical
Specialisti
Civilizatie
Impresie generala
Rating: 5.5/10 (3 votes cast)

Adaugă comentariul tău