De cât somn avem nevoie în realitate

În limite largi, se presupune că un adult sănătos are nevoie, în medie, de 8 ore de somn, dar ideea conform căreia toți avem aceleași nevoi este gresită. Unii oameni au nevoie de mai mult somn decât alții, iar îmbunătățirea calității somnului este de departe mult mai importantă decât cantitatea.

Publicatia Hindustan Times detaliază rezultatele unei cercetări făcute în cadrul Universitatii Ludwig Maximilians din Munchen potrivit căreia, unii oameni au nevoie de doar 4 ore de somn într-o noapte pentru a-și „încărca bateriile”,  iar pentru senzația de energie, de veghe, de alertă din timpul zilei ar fi responsabilă o substanță chimică sintetizată la nivelul creierului și numită Orexina – A.

Pe măsură ce ies la lumină mai multe dovezi, în urma studiilor efectuate, se conturează mai puternic faptul că orele de somn înseamnă mai mult decât o anumită perioadă de „odihnă” petrecută în pat ( „x” ore). Întrebarea rămâne aceeași: de câte ore de somn efectiv are nevoie o persoană adultă, activă, pentru a își păstra sănătatea fizică și psihică?

În general, chiar dacă cea care contează cel mai mult este calitatea somnului, se presupune că un interval de 8 ore de somn, alimentația sănătoasă și echilibrată, împreună cu exerciții fizice zilnice, oferă suport pentru efortul fizic și psihic, deseori obositor și stresant din timpul zilei.

Timpul alocat somnului și refacerii organismului poate fi uneori înjumătățit în funcție de programul fiecaruia, însă nu trebuie să uităm să alocăm apoi timpul necesar reechilibrarii, iar aceste excepții nu trebuie să se transforme în regulă sau într-un ritm de viață neadecvat.

Ajutați-vă corpul să vă poată susține în activitățile zilnice !

Adaugă comentariul tău