Costul pentru cardul național de sănătate va fi acoperit integral de către Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătăţii  intenţionează scutirea cetăţenilor de la plata cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Cheltuielile necesare producerii și distribuirii acestuia vor fi suportate de la bugetul de stat – se arată într-un comunicat dat publicității de  Ministerul Sănătății.

În document se mai precizează că pentru plata şi distribuţia cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se va încheia un contract între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu Imprimeria Naţională.

Ministerul Sănătăţii afirmă că aproximativ 2 euro va costa cardul naţional de sănătate, iar producerea lui începe din luna august, urmând ca Imprimeria Naţională să producă lunar 1 milion de exemplare.

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a explicat că reţeta electronică şi dosarul electronic, împreună cu cardul de sănătate, fac parte din proiectul de control şi disciplină financiară a sistemului de asigurări de sănătate. De teamă că o parte din asiguraţii nu sunt de acord să plătească producerea cardului s-a găsit soluția financiară prin care cheltuielile să fie suportate de la bugetul de stat.

Adaugă comentariul tău