Ce ne dau bulgarii de mâncare: brânză de oaie cu grăsime de balenă şi unt fără lapte

Comercianţi experimentaţi, bulgarii fac bani şi din piatră seacă. De data aceasta este vorba însă despre laptele şi brânza pe care le vând în magazinele noastre.

 

Analizele de laborator au arătat că telemeaua de vacă conţine în proporţie de 80% soia şi ulei de palmier, iar în brânza de oaie are un bogat adaos de grăsimi de balenă. Iar în ceea ce priveşte untul, surpriza este şi mai mare: conţinutul de lapte din unt fiind de…0%.  Şi asta cu toate că pe etichetă scrie „oaie”, „vacă” şi „bivoliţă”.

 

Biochimistii citaţi de Ştirile ProTV susţin că un procent important din cele 70 de produse made in Bulgaria înseamnă ulei de nucă de cocos, palmier, soia şi rapiţă, şi chiar grăsime de balenă. Pentru fabricanţi toate sunt mai ieftine şi mai uşor de procesat faţă de lapte. Însă asemenea practici sunt interzise în toate ţările comunitare.

„Se aseamană ca formă, culoare şi chiar gust de produsele lactate. Consumatorul nu-şi poate da seama de diferenţa„, spune Anita Popa, comisar Protectia Consumatorului.

Testele au aratat ca nici conţinutul declarat în lipide nu este cel real.

 

Sunt falsuri faţă de consumatorii români şi concurenţa neloială pentru procesatorii români. Producătorii români sunt controlaţi aproape săptămânal”, spune Dorin Cojocaru, vicepreşedinte APRIL.

 

Cuvinte cheie: , , , ,

Adaugă comentariul tău