Ce conţine mâncarea ta?

Oamenii sunt din ce în ce mai preocupaţi de sănătate şi, ca rezultat, observăm apariţia unui interes crescut pentru o nutriţie cât mai echilibrată. Aceștia vor să se bucure de o hrană sănătoasă, dar şi gustoasă.

 

Raportul Global Privind Meniurile din 2011, realizat de Unilever Food Solutions,urmăreşte să descopere în ce măsură informaţiile nutriţionale sunt prezente în meniuri şi să afle părerea consumatorilor în legătură cu acest lucru.

 

Obiceiurile alimentare s-au schimbat mai mult în ultimii 50 de ani decât în ultimii 500, iar acest lucru este generat în mare parte de dezvoltarea rapidă a industriei produselor ușor și rapid de preparat și a produselor profesionale pentru gătit. Odată cu aceste schimbări globale, a crescut şi interesul faţă de impactul nutriţional al obiceiurilor alimentare actuale. Totodată, au apărut şi primele temeri legate de sustenabilitatea pe termen lung a industriei gastronomice moderne.

 

În 2011, Raportul Global Unilever Food Solutions Privind Meniurile prezintă o imagine a obiceiului de a servi masa înoraş. Prin intermediul consumatorilor din întreaga lume, s-a realizat un studiu comparativ asupra schimbărilor gusturilor şi asupra comportamentelor pieţei în industria gastronomică de astăzi. Studiul anual a fost efectuat prin intervievarea unui eşantion reprezentativ de persoane, din şapte ţări: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, China, Germania, Rusia, Brazilia şi Turcia.

Schimbările culturale în ceea ce privește mâncarea, faptul că oamenii servesc mai des masa în oraş şi îşi doresc meniuri din ce în ce mai diversificate, continuă să influenţeze semnificativ economia mondială.

Raportul demonstrează că nevoia de mai multă informație este necesară în toate ţările. 90% dintre persoanele intervievate în ţările nonoccidentale – şi o majoritate clară în ţările occidentale – şi-au exprimat dorinţa de a le fi puse la dispoziţie informaţii suplimentare atunci când mănâncă în oraş, pentru a putea alege, în cunoştinţă de cauză, preparatele pe care le consumă.

Mai informat înseamnă mai sănătos?

 

Unul dintre motivele importante din spatele acestei dorinţe pare să fie aspiraţia de a avea un stil de viață sănătos. Pentru a-și îndeplini această dorință, consumatorii doresc să înțeleagă mai bine informațiile nutriționale.

 

Oamenii sunt de acord că există destule opţiuni alimentare sănătoase, însă afirmă că nu există suficiente informaţii nutriţionale despre acestea. O majoritate covârşitoare a celor intervievaţi în ţările occidentale şi peste 70% în ţările non-occidentale susţin că informaţiile privind conţinutul nutriţional al preparatelor ar putea influenţa alegerile pe care le fac atunci când mănâncă în oraş. Tot ei indică faptul că acest lucru i-ar încuraja să opteze pentru ceva mai sănătos.

 

Întrebaţi despre informațiile nutriționale şi ingrediente, cei mai mulţi oameni au afirmat că ar dori să fie informaţi în legătură cu conţinutul de grăsimi, calorii, aditivi şi conservanţi. În lumea occidentală, oamenii ar dori, de asemenea, indicaţii mai clare cu privire la conţinutul de sare, în timp ce chinezii cer mai multe informaţii despre vitaminele şi proteinele din mâncarea lor. Per ansamblu, informaţiile puse la dispoziţia celor care mănâncă în oraş nu sunt atât de cuprinzătoare pe cât ar trebui.

De unde, cum şi cât?

Fie că este vorba despre informaţii privind provenienţa, modul de preparare, valoarea nutritivă sau siguranţa produselor alimentare, oamenii cer mai multă transparenţă. Consumatorii din întreaga lume vor să ştie mai multe despre ce conţin preparatele pe care le servesc în oraş. Totuși, nevoia este mai stringentă în ţările non-occidentale.

 

Primele trei lucruri pe care oamenii vor să le cunoască sunt:

  • provenienţa ingredientelor
  • modul de preparare
  • valoarea nutriţională  a preparatelor.

 

În China, oamenii au fost foarte interesaţi atât de siguranţa produselor consumate, cât şi de condiţiile de igienă în care au fost preparate.

 

Principalul motiv pentru care informaţiile nutriţionale sunt importante ţine de faptul că ele ar putea ajuta oamenii să facă alegeri mai sănătoase. În Marea Britanie (75%), China (80%) şi Brazilia (63%), consumatorii intervievați consideră că informațiile nutriționale le-ar influența alegerile.

 

Bucătarii, responsabili de sănătatea ta

Consumatorii din întreaga lume consideră că operatorii cantinelor şi restaurantelor ar trebui să preia iniţiativa în a asigura o mai mare transparenţă a conţinutului preparatelor când servesc masa în oraş. Majoritatea celor care cred că trebuie să existe mai multă transparenţă cu privire la conţinutul preparatelor când servesc masa în oraş consideră că operatorii de restaurante şi cantine sunt responsabili pentru furnizarea acestor informaţii.

 

În toate ţările participante la studiu, grăsimile, caloriile, conservanţii şi aditivii alimentari se află pe primele locuri în topurile de nutrienţi şi ingrediente despre care oamenii vor să afle mai multe atunci când servesc masa în oraş. În Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, sarea este, de asemenea, un important subiect de discuţie. În China, oamenii ar dori să afle mai multe despre vitaminele şi proteinele din mesele lor.

 

Oamenii recunosc faptul că există suficiente opţiuni sănătoase, dar susţin, de  a le fi mai uşor să facă alegeri mai sănătoase atunci când mănâncă în oraş. Cu toate acestea, nu pare să existe un accord clar asupra modului în care aceste informaţii ar trebui să fie transmise. Fie sub forma simbolurilor sau sub forma unor mesaje, găsirea unei soluţii eficiente pentru a satisface nevoile consumatorilor rămâne o provocare pentru industria gastronomică. Dintre cei chestionaţi,   majoritatea consideră că oferirea unei soluţii este responsabilitatea celor din industria soluțiilor gastronomice (cum ar fi a maeştrilor bucătari din întreaga lume).

Concluzii

 

Raportul Global Unilever Food Solutions este publicat semestrial şi are ca obiectiv evaluarea atitudinilor şi comportamentelor oamenilor în legătură cu mesele servite în oraş.

Raportul Global Unilever Food Solutions a fost realizat de către BrainJuicer în parteneriat cu Salt PR. Au fost intervievate 3500 de persoane (500 din fiecare dintre cele şapte ţări), care mănâncă cel puţin o dată pe săptămână în oraş.

 

Raportul a fost gândit sub forma unui mix de date calitative şi cantitative. Cercetarea a fost realizată folosind instrumentele calitativ-cantitative ale BrainJuicer®, MindReader®, o abordare brevetată care constă în întrebări deschise care oferă concluzii mai bogate şi mai detaliate în cercetarea cantitativă şi FaceTrace®, o abordare unică şi recunoscută de cuantificare a emoţiilor.

 

Adaugă comentariul tău