Carnea procesată distruge sănătatea

Cine mănâncă zilnic cârnaţi sau două felii de costiţă prezintă un risc cu aproape de 20% mai mare să facă cancer pancreatic. Oamenii de ştiinţă au arătat că şi o cantitate mică de carne procesată sporeşte riscul unor boli letale. Cancerul pancreatic este numit „ucigaşul tăcut” deoarece de multe ori nu apar niciun fel de simptome în fazele incipiente. Despre cauzele care provoacă acest tip de cancer se ştiu prea puţine, printre ele numărându-se fumatul, excesul de alcool şi obezitatea.

Cercetători din Suedia au descoperit faptul că cine mănâncă zilnic 50 g de carne procesată are o probabilitate de îmbolnăvire cu 19% mai mare. Cantitatea este echivalentă cu câteva felii de şuncă sau salam, un hot dog sau un cârnat sau două felii de costiţă. Un consum zilnic de 100 g – un burger mic – sporeşte riscul cu 38%, iar 150 g, cu 57%.

În general, carnea roşie favorizează riscul de cancer la bărbaţi, dar nu şi la femei. Însă riscul de îmbolnăvire la persoanele care mănâncă astfel de carne este mult mai scăzut decât ca urmare a fumatului, obicei care creşte probabilitatea dezvoltării cancerului pancreatic cu 74%.

Cercetarea, ale cărei rezultate sunt publicate în British Journal of Cancer, analizează rezultatele a 11 studii, efectuate pe 6.000 de pacienţi cu cancer pancreatic. Faptul că mezelurile şi carnea roşie pot activa un cancer al intestinelor este un lucru dovedit. Din această cauză, Guvernul britanic a publicat anul trecut câteva recomandări alimentare adresate populaţiei, aceasta fiind îndemnată să-şi reducă consumul de carne roşie şi carne procesată la 500 g pe săptămână. Circa 8.000 de britanici sunt diagnosticaţi anual cu cancer pancreatic.

Adaugă comentariul tău