Care sunt miturile de care nu trebuie să ții cont atunci când te apuci de sport.

sport doctori

Sportul sau activitatea fizică realizată în mod regulat este cea mai bună variantă pentru a obţine un corp suplu, tonifiat sau o condiţie fizică şi psihică de invidiat. Pentru a avea un corp suplu şi tonifiat trebuie sa ţii cont de anumite principii şi să nu te laşi influenţat de toate sfaturile de la „colţul sălii de fitness”. Circulă prin rândul oamenilor anumite „idei” care mai mult decât să te ajute te pot împiedica în obţinerea unei mase musculare armonioase sau  a unei siluete tonifiate.

4 idei greșite care îți pot compromite programul de antrenament:

  1. „Fac sport şi manânc orice” . Total greşit, fără o alimentaţie sănătoasă şi bine calculată rezultatele practicării sportului (sub orice formă), sunt semnificativ diminuate. Include nişte proteine, carbohidraţi şi grăsimi la fiecare masă. Majoritatea dintre noi consumăm suficienţi carbohidraţi şi grăsimi, însă ne lipsesc proteinele, mai ales în prima parte a zilei, la micul dejun şi la prânz. Proteinele sunt importante pentru muşchi şi te pot ajuta să-ţi scazi pofta de mâncare. Dacă consumi proteine în timpul zilei, rămâi sătul mai mult timp.
  1. „Las-o-n colo de încălzire, e pierdere de timp”. Iarăşi greşit, organismul uman are nevoie de o pregătire în prealabil pentru a putea duce un efort susţinut în limitele superioare. Influenţarea selectivă a întregului aparat locomotor şi cardio- vascular trebuie realizată cu atenţie astfel încât efortul depus să nu aducă modificări nedorite la nivelul întregului organism (rupturi fibrilare, musculare, leziuni la nivelul articulaţiilor, tendinite şi altele).
  1. „Trebuie să te antrenezi cât mai multe ore în fiecare zi”. Realitatea este că, dacă nu dormi suficient, nu vei avea un nivel optim de energie şi de productivitate in ziua respectiva. Acordă-i organismului timpul de care are nevoie pentru a se reface şi a obţine rezultatele urmărite. Este important să te trezeşti în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră şi să mergi la culcare când te simţi obosit. Dacă respecţi acest principiu timp de câteva zile, organismul tău se va regla şi te vei simţi mai plin de energie pe zi ce trece.
  1. „Poţi face sport în orice moment al zilei”. Da şi nu, planificarea orelor de antrenament ţine în principal de fiecare în parte, cei matinali ar trebui să îşi aşeze orele de antrenament dimineaţa iar ceilalţi care funcţionează mai bine seara, după serviciu. Indicat ar fi să se evite practicarea exerciţiilor fizice cu o intensitate ridicată la ore târzii deoarece schimbările survenite la nivel metabolic conduc la o stare de agitaţie.

Mai multe informații și sfaturi valoroase găsești pe sportprofit.ro

Adaugă comentariul tău