Campanie pentru bolnavii de cancer

Asociaţia ‘Dăruieşte Viaţă’ dă startul campaniei ‘Dar din dar se face Viaţă’, care are ca obiectiv strângerea a cinci milioane de euro necesari modernizării secţiilor de radioterapie în cele mai importante centre oncologice din România.

Prima etapă a campaniei va face apel la facilitatea fiscală a companiilor de a redirecţiona 20% din impozitul pe profit către organizaţii non-guvernamentale.

Proiectele ‘Dăruieşte Viaţă’ au ca scop strângerea de fonduri menite să sprijine sistemul medical românesc.

În anii 2009, 2010, 2011, s-au strâns peste 1.300.000 euro, doar pe baza facilităţii fiscale de 20%.

În România, în lipsa unor registre naţionale ale bolnavilor de cancer, se estimează că în prezent sunt peste 100.000 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer şi anual apar alte 3.000 de noi cazuri. Un procent de 70% dintre pacienţii bolnavi de cancer au nevoie pe parcursul tratamentului de radioterapie.

Proiectul ‘Dar din dar se face Viaţă’ are ca scop creşterea ratei de vindecare a bolnavilor de cancer şi posibilitatea ca şi copiii să poată primi tratament radio-terapeutic în România.

Adaugă comentariul tău