Beneficiile humusului asupra organismului

food-1186125_1280

 

Humusul este un preparat făcut pe bază de năut, un piure tartinabil care a devenit tot mai popular în întreaga lume în ultimii zeci de ani.

Pentru prima dată a fost apreciat în zona Orientului Mijlociu și a țărilor nord africane, pentru ca în prezent să fie din ce în ce mai cunoscut în America de Nord și Europa.

În România, consumul a luat amploare în ultimii ani, fiind introdus în majoritatea restaurantelor și supermarketurilor, fiind preferat de către cei care aleg să aibă o gustare sănătoasă în timpul programului de muncă.

Preferința pentru acest fel de mâncare vine pe de o parte, datorită gustului plăcut pe care acesta îl are, iar pe de altă parte, datorită calităților sale nutritive excepționale.

O rețetă obișnuită de humus conține năut, ulei de măsline, usturoi, zeamă de lămâie și sare, însă aceasta poate suferi îmbunătățiri în funcție de preferințele fiecăruia.

Consumul zilnic poate ajuta la scăderea valorilor colesterolului „rău”. Năutul conține isoflavoni, antioxidanți care au rol în reglarea colesterolului.

Humusul conține o cantitate suficientă de proteine și carbohidrați care poate stabiliza, de asemenea, și nivelul de insulină secretată de pancreas.

Aflați de la DoctorAS  despre alte beneficii foarte importante pentru organism.

Adaugă comentariul tău