Bărbații stresați le consideră pe femeile grase mai atractive

Spre deosebire de bărbații care sunt relaxați, cei stresaţi le consideră pe femeile supraponderale sau chiar obeze mai atractive, după cum relatează un nou studiu.

Această concluzie confirmă şi studiile anterioare care au demonstrat că în situaţii de criză, când resursele sunt rare, oamenii preferă parteneri mai voluminoşi, probabil pentru că supraponderabilitatea indică faptul că aceştia au acces constant la surse de hrană. În cazul femeilor, spre exemplu, subponderabilitatea poate însemna o dificultate crescută în a rămâne gravidă şi a menţine o sarcină până la capăt.

Psihologul Viren Swami de la University of Westminster din Londra şi colegul său, Martin Tovee de la Newcastle University, au convins 81 de bărbaţi să participe la un experiment. Aceştia au fost împărţiţi în două grupuri, iar unul dintre grupuri a fost supus unei situaţii stresante, în timp ce celălalt grup a fost lăsat să se relaxeze.

După această etapă, bărbaţi din ambele grupuri au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la gradul de atractivitate al diferitelor femei din nişte fotografii, femei care variau de la subponderale până la obeze.

Rezultatele au indicat că bărbaţii supuşi situaţiei stresante au dat note mai mari femeilor mai voluminoase decât bărbaţii relaxaţi, conform studiului publicat în ultimul număr al revistei PLoS ONE.

Aceste concluzii indică faptul că gradul de atractivitate al unei femei nu poate fi scos din contextul vieţii de zi cu zi a bărbatului chemat să-l aprecieze. Rezultatele pot contribui la explicarea diferenţelor culturale dintre standardele de frumuseţe acceptate de diferitele comunităţi umane.

Cuvinte cheie: , , ,

Adaugă comentariul tău