Bărbații fumători pot afecta ADN-ul copilului

Potrivit unui studiu dat publicităţii recent, bărbaţii care fumează în timpul celor şase luni dinaintea conceperii unui copil riscă să provoace alterarea ADN-ului bebeluşului. Se ştia deja că o mamă care fumează poate produce modificări genetice la nou-născut.

Acum s-a descoperit că şi ţigările fumate de viitorul tată pot pune în pericol sănătatea copilului. Un studiu apărut în publicaţia Federation of American Societies for Experimental Biology  si preluat de Agerpres arată că ţigările fumate de bărbaţi pot altera ADN-ul bebeluşilor.

Înainte să ajungă la această concluzie, echipa a analizat sângele şi sperma taţilor din 39 de familii în perioada de concepţie, precum şi sângele mamelor şi al bebeluşilor la naştere. Rezultatele au arătat alterări ale ADN-ului la copiii născuţi dintr-un tată fumător. Cercetătorii au ajuns astfel la concluzia că tulburările provocate de fumul de ţigară sunt transmisibile de la tată la copil, prin spermă.

Cercetătorii apreciază că bărbaţilor ar trebui să li se recomande să nu mai fumeze cu câtva timp înaintea conceperii unui copil, ţinând seama de faptul că celulele spermatice ajung la maturitate în trei luni.

Cuvinte cheie: , , ,

Adaugă comentariul tău