Atenție la scăldat! Clorul din bazine afectează copiii

Înotul în bazine sau piscine acoperite în care clorul este folosit ca agent dezinfectant este dăunător pentru sănătate, se relevă într-un studiu realizat de cercetătorii spanioli, care au evidenţiat o serie de posibile efecte toxice la nivel genetic în cazul înotătorilor.

Cercetătorii de la Centre de Recerca en Epidemiologia Ambiental (CREAL) şi cei de la Institut Municipal d’Investigació Mèdica (IMIM-Hospital del Mar) au studiat corelaţia dintre produsele chimice derivate pentru dezinfectarea apei (DBP) din piscină şi efectele “mutagene”, care provoacă mutaţii permanente ale ADN-ului în cazul înotătorilor.

Pentru acest studiu, savanţii spanioli au comparat eşantioane de apă recoltate din două piscine – una tratată cu clor şi cealaltă cu brom. Cercetătorii au studiat în paralel “modificările pe termen scurt” ale indicatorilor de toxicitate genetică în cazul persoanelor care foloseau acele piscine, se afirmă în acest studiu, publicat în revista americană Environmental Health Perspectives (EHP).

“Efectele toxice la nivel genetic au fost observate la 49 de adulţi sănătoşi care au înotat timp de 40 de minute în piscina acoperită tratată cu clor”, se afirmă într-un comunicat emis de CREAL. “O creştere a nivelului pentru doi markeri de toxicitate genetică” a fost evidenţiată la aceşti înotători, “în corelaţie cu concentraţia de DBP înregistrată în aerul expirat, după antrenamente”. DBP sunt produse chimice rezultate în urma dezinfectării apei din piscine.

Unul dintre aceşti “markeri” este considerat drept un “indicator de risc de declanşare a cancerului la subiecţii sănătoşi”, afirmă experţii CREAL.

În paralel, alte măsurători sugerează prezenţa altor efecte negative asupra respiraţiei aceloraşi înotători, referindu-se la o anumită “creştere a pragului de permeabilitate” a unui tip de celule pulmonare.

Însă, asupra acestui punct de vedere, oamenii de ştiinţă au preferat să rămână prudenţi, insistând asupra necesităţii efectuării unor teste suplimentare pentru a clarifica importanţa lor clinică. Manolis Kogevinas, directoarea CREAL, a subliniat faptul că, prin acest studiu, experţii spanioli “nu au dorit în niciun caz ca oamenii să înceteze să mai înoate, ci să determine o reducere a produselor chimice prezente în apa piscinelor”.

CREAL, institutul de cercetare cu sediul la Barcelona, recomandă luarea “unor măsuri viguroase pentru a reduce concentraţiile de DBP” în cazul înotătorilor, insistând asupra obligativităţii de “a face duş înainte de a înota” şi de “a folosi o cască de baie”.

Afectează fertilitatea

Un sfert dintre adolescentii care au stat, până la vârsta de șapte ani, mai mult de 125 de ore de piscine în care apa era dezinfectată cu clor, prezintă un indice de fertilitate anormal, susține profesorul Alfred Bernard, toxicolog și cercetător francez.
“În piscinele tratate cu clor, produsele organice degradate atacă organismul copiilor sub șapte ani, astfel încât la aceștia se constată un risc de trei ori mai mare de fertilitate scăzută la vârsta adultă”’, mai precizează specialistul.

Cauza nu este clorul însuși, ci particulele care rezultă din contactul lui cu particulele biologice pe care le aduc înotătorii, cum ar fi ureea, urina, transpirația și saliva. Ponderea acestor produse scade dacă apa din bazin este înlocuită cu regularitate.

 Doctor Maria Albu

Adaugă comentariul tău