Aplicația care-ți arată dacă mâncarea este sănătoasă

O aplicaţie gratuită a companiei Apple cu ajutorul căreia poate fi găsită mâncarea nesigură din China a fost descărcată de la sfârşitul lunii mai de circa 200.000 de internauţi din această ţară, ei având astfel posibilitatea să identifice felurile periculoase de alimente şi locurile unde se găsesc acestea.

Aplicația prezintă mii de produse alimentare considerate nesigure, cu fotografii şi evaluări ale riscului potenţial implicat de consumul fiecăruia şi a devenit în numai trei zile cea mai descărcată aplicaţie în China, fiind şi preferata medicilor.

Creatorul ei, responsabil pentru produse Software şi de Securitate pe internet la compania Kingsoft, dar care a dorit să rămână anonim, povesteşte în partea introductivă cât de frustrat s-a simţit atunci când fata sa l-a întrebat de ce nu mai poate să mănânce gelatină după ce mass-media din China a dezvăluit că în producerea acesteia se foloseşte ”piele ca cea pentru pantofi”.
Nu este pentru prima dată când cineva încearcă să atragă atenţia asupra produselor alimentare nocive comercializate în China. În anul 2011, un student la Universitatea din Shanghai a postat pe portalul www.zccw.com o listă cu peste 2.400 de cazuri de încălcare a regulilor de securitate alimentară.

În ultimii ani în China au existat numeroase cazuri când s-au înregistrat decese în urma consumării unor produse alimentare toxice, cel mai notoriu fiind cel din anul 2008, când zeci de firme din sectorul lactatelor au comercializat lapte contaminat cu melamină, 300.000 de copii fiind atunci intoxicaţi iar şase dintre ei şi-au pierdut viaţa. În anul 2011, a fost identificată comercializarea pe piaţa neagră a aşa-numitului ulei de canal, un ulei reciclat colectat din canalizare.

Guvernul de la Beijing a lansat recent o campanie naţională pentru a contracara practicile nocive din producţia şi comercializarea de alimente şi a anunţat că cei care vând ulei de canal ar putea fi condamnaţi la moarte. Cu toate acestea, scandalurile continuă, iar în luna aprilie au fost confiscate peste 3.200 de tone dintr-un nou tip de astfel de ulei, produs de data aceasta din grăsimea descompusă a animalelor şi din organele lor interne.

Adaugă comentariul tău