Primul spital universitar privat, la Cluj-Napoca

Cluj-Napoca va fi primul oraş din România ai cărui locuitori vor avea acces la tehnologii medicale de cea mai înaltă calitate. Printr-un parteneriat strategic între un investitor privat, comunitatea ştiinţifică medicală a Clujului, cu sprijinul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” şi Primărie, la Cluj-Napoca se va deschide primul spital universitar privat din România şi, în acelaşi timp, cel mai mare spital privat din ţară.

Este cel de-al doilea spital al grupului Pelican (primul fiind deschis în toamna anului 2008 în Oradea), grup care cel mai mare furnizor privat de servicii medicale integrate din Transilvania.

Prin această investiţie se vor crea 500 de noi locuri de muncă directe, atât pentru studii medii cât şi superioare. Investitorii au anunţat că firma care va administra acest spital va avea sediul în Cluj-Napoca, astfel toate taxele şi impozitele generate de activitatea spitalului vor fi plătite la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, estimările arătând faptul că această comapnie se va număra printre marii contributori la bugetul local.

Totodată la serviciile medicale prestate în cadrul spitalului vor avea acces toţi clujenii, întrucât unitatea spitalicească va avea contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care va deconta analize, tratamente şi spitalizare şi pentru beneficiarii seriviciilor medicale ale acestui spital.

 

“Spitalul va fi destinat mai mult rezidenţilor, care vor beneficia de condiţii optime de activitate, iar cei care până acum ajungeau să plece în străinate vor alege de acum să rămână la Cluj-Napoca. Cadrele didactice ale universităţii vor ajunge să lucreze în acest spital. Sistemul public este deservit de universităţi, dar în acelaşi timp noi vom merge mai departe în acest parteneriat. Medicii care lucrează în Cluj sunt la fel de valoroşi ca şi cei care lucrează în străinătate. Consider că acest parteneriat este în favoarea  pacientului şi a relaţiei medic-pacient”, este de părere prof. dr. Constantin Ciuce, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

 

Investiţia pentru edificarea şi dotarea spitalului se ridică la 50 de milioane de euro, iar termenul estimat pentru  finalizarea acesteia este luna mai 2012. Spitalul Pelican Cluj-Napoca se va ridica pe Calea Turzii 178.

Spitalul va oferi o gamă completă de servicii medicale, acoperind întregul spectru de specialităţi medicale şi chirurgicale. Unitatea va dispune de o secţie modernă de terapie intensivă, va oferi servicii medicale în ambulator şi servicii de spitalizare de zi şi, de asemenea, va oferi posibilitatea realizării unor investigaţii medicale complete.  Pacienţii vor beneficia de servicii la standarde competitive la nivel european atât prin calitatea corpului medical şi a condiţiilor de spitalizare, cât şi prin înaltul nivel tehnologic al echipamentelor şi aparaturii din dotare. Conform noilor clasificari ale Ministerului Sănătăţii, Spitalul Universitar Pelican din Cluj va fi clasificat in categoria I de spitale încă de la deschidere.

Spitalul va avea suprafaţă totală de peste 23.000 mp, o capacitate totală de 330 de paturi. Dotările vor fi următarele:

•           10 săli de operaţie multifuncţionale – dotate cu cele mai noi tehnologii chirurgicale existente pe piaţă, respectând toate normele europene în vigoare

•           2 săli de naştere naturală, 1 sală de naştere cu bazin cu apă, 2 săli cezariene;

•           centru de imagistica dotat cu aparatură de ultimă generaţie

•           centru de radioterapie ultramodern

•           laborator de analize şi laborator anatomo-patologic

•           peste 90 de rezerve cu 1 sau 2 paturi

 

„Această investiţie este un argument în plus în susţinerea ideii că serviciile de înaltă calitate fac parte din atributele incontestabile şi indentitare ale oraşului nostru, alături de statutul de centru universitar şi multiculturalismul său. Un astfel de spital le va oferi clujenilor posibilitatea de a se trata acasă, dacă vreodată înainte au luat în calcul să caute vindecarea la Viena, pentru că de anul viitor vor avea au aici, pe Calea Turzii, aceleaşi condiţii şi specialişti de talie europeană” , declară primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu.

Adaugă comentariul tău